Forțele Navale au intrat luni în alertă și au neutralizat o mină descoperită în largul Mării Negre.
Mina marină a fost observată, în această dimineaţă, de pescadorul românesc ”Olimpus 1”, al cărui comandant a informat autorităţile române, pe canalele oficiale, în jurul orei 8. După primirea sesizării, şeful Statului Major al Forţelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare şi intervenţie în raionul maritim în care a fost sesizată mina, nava militară ieșind la ora 8:20 din portul militar Constanţa.
”Echipajul puitorului de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a executat luni, 28 martie, o misiune de intervenţie pentru neutralizarea unei mine marine care se afla, în derivă, la o distanţă de aproximativ 39 de mile marine travers de Capul Midia.
După ce nava a ajuns la o distanţă de siguranţă faţă de mină, echipa de scafandri deminori (EOD) de la bordul navei s-a deplasat cu o ambarcaţiune rapidă în apropierea acesteia, a identificat tipul de mână şi a stabilit procedura de distrugere. Conform procedurii operaţionale pentru astfel de situaţii, scafandrii EOD au montat pe mină o încărcătură explozivă, pe care au detonat-o de la distanţă.
Puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” îşi continua misiunea de cercetare-supraveghere în zona de responsabilitate maritimă”, se arată într-un comunicat al Statului Major al Forţelor Navale Române.