fbpx

Mircea Geoană: Din cele patru noi grupuri de luptă aprobate de NATO, cel din România este în stadiul cel mai avansat

Liderii statelor membre NATO, reuniţi la Bruxelles într-un summit extraordinar, au aprobat joi patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria, cel din România fiind „cel mai avansat”, potrivit secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

„Se cunoaşte componenţa acestui grup de luptă, a compoziţiei sale cu privire la naţiunile care au anunţat participarea, câteva dintre ele au reconfirmat astăzi, evident, Franţa, ţara-cadru, dar şi Olanda şi alte ţări şi-au anunţat intenţia de a participa la grupul nostru. Deci, anticipez o perioadă relativ scurtă de timp şi sunt convins că şi comandanţii militari români, care sunt foarte respectaţi la NATO, vor contribui la un calendar foarte scurt. Aş spune că grupul de luptă din România este cel mai avansat din cele patru decise şi înfiinţate de liderii noştri”, a adăugat el.

Grupurile de luptă ale NATO sunt compuse din circa 1.000 de militari și au rolul de a ajuta statele-gazdă să își pregătească defensiva, până în acest moment fiind deja înființate în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia – țări din NATO care au frontieră comună cu Rusia sau cu aliata acesteia, Belarus.

„Sunt deja într-o fază iniţială de operaţionalizare şi într-un orizont relativ scurt de timp vor deveni complet funcţionale. Astfel, vom avea opt grupuri de luptă pe Flancul estic, patru deja existente în zona baltică şi în Polonia, plus cele patru din regiunea noastră – asta, dacă vreţi, este o decizie pentru termenul foarte apropiat”, a mai spus Geoană.

„Aceste grupuri de luptă sunt multinaționale și sunt pregătite pentru luptă, demonstrând puterea legăturii transatlantice. Prezența lor arată clar că va fi un atac asupra unui aliat va fi considerat un atac asupra întregii Alianţe. Grupurile de luptă ale NATO fac parte din cea mai mare întărire a apărării colective a NATO ale acestei generații”, potrivit unei declarații a Alianței Nord-Atlantice.

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.