fbpx

Funcționează sancțiunile contra Rusiei?

Până în prezent principalele arme folosite de Occident împotriva Rusiei au fost sancțiunile financiare și economice, la un nivel fără precedent, care a șocat chiar și Moscova, dacă e să dăm crezare ministrului de externe rus Serghei Lavrov. De cealaltă parte, ministrul de finanțe francez, Bruno Le Maire, nu a lăsat nicio îndoială cu privire la scopul sancțiunilor: Vestul va purta „un război economic și financiar total contra Rusiei”.

Prima serie de sancțiuni a venit în urmă cu o lună, pe 24 februarie, când au fost penalizate băncile rusești și exporturile tehnologice, apoi, peste două zile, au fost excluse din SWIFT un număr de bănci rusești, a fost confiscată averea unor oligarhi și au fost înghețate rezervele băncii centrale rusești.

În paralel, un număr impresionant de companii străine au decis să părăsească Rusia sau să renunțe la acțiunile deținute în cadrul companiilor rusești, cel mai celebru exemplu fiind BP care a renunțat la o participație de peste 20 de miliarde de euro din cadrul companiei energetice Rosneft. Una dintre puținele companii occidentale care mai rămăsese activă pe piața rusă, și anume Renault, a anunțat ieri că își suspendă activitățile din Rusia. Este o decizie venită în urma presiunilor publice tot mai insistente dar cu atât mai semnificativă prin prisma cotei pe care o are piața rusească în businessul Renault. Conform Bloomberg, afacerile din Rusia au însemnat anul trecut pentru Renault cinci miliarde de euro, și un profit de 315 milioane de euro. Mai mult, grupul francez are o cotă de piață de 29%  pe piața rusă a autovehiculelor, fiind a doua piață ca dimensiune pentru gigantul auto, după cea din Franța.

Pe scurt, Rusia a fost lovită de un val de sancțiuni nemaiîntâlnit, care au dus la devalorizarea rublei, la închiderea burselor, la scăderea valorii companiilor rusești. Toate acestea se vor repercuta și deja se repercutează în economia și societatea rusă care va deveni, foarte probabil, mai săracă.

Scopul sancțiunilor impuse de Occident este, bineînțeles, acela de a opri invazia rusă din Ucraina și, într-un scenariu ideal, înlocuirea de la putere a lui Vladimir Putin, pe fondul nemulțumirilor populare generate și de penalitățile apusene.
Cu toate acestea, după cum sugerează istoricul economiei de la Cornell University, Nicholas Mulder, experiența istorică ne arată că, dacă acestea sunt obiectivele care se doresc a fi atinse, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici, dacă nu inexistente.

„În cursul secolului XX doar trei din cele 19 încercări de a folosi sancțiunile economice ca măsuri de împiedicare a războiului au fost încununate de succes: două dintre ele au fost opera Ligii Națiunilor. Au înăbușit în față războaie incipiente din Balcani, între Iugoslavia și Albania în 1921, și între Grecia și Bulgaria în 1925. Cea de-a treia folosire a sancțiunilor cu succes a fost presiunea financiară exercitată de SUA asupra lirei sterline, care a pus capăt expediției militare engleze în Suez în 1956.”

Cel mai recent exemplu de sancțiuni este cel aplicat Iranului, care s-a resimțit de pe urma șocului și a suferit două crize monetare în 2012 și 2018, dar care ulterior și-a revenit și s-a stabilizat economic. Ce-i drept, însă, Iranul nu este la fel de integrat în economia mondială, precum Rusia, dar pe de altă parte, nici nu deținea veniturile Moscovei și nici nu avea un sector de export la fel de diversificat.

De asemenea, țări foarte izolate și cu economii extrem de rudimentare, ca Venezuela, Coreea de Nord și Cuba, s-au aflat ani la rândul sub tirul sancțiunilor fără ca acest lucru să determine vreo schimbare de regim politic. Singurul rezultat vizibil al sancțiunilor a fost sărăcirea oamenilor din țările respective.

O soluție pentru reușita sancțiunilor ar fi un efort concertat global care să izoleze total sau cvasitotal Rusia pe piața economică mondială. Ori, tocmai așa ceva nu se întâmplă și este puțin probabil să se întâmple. Moscova este unul din cei mai importanți jucători pe piața globală a mărfurilor, furnizând la nivel global 25% din producția de cupru, 12% din cea de țiței, 19% din grâu și  gaze naturale. Așadar, eliminarea Rusiei de pe piața occidentală, nu înseamnă altceva decât o reorientare a Moscovei spre alte piețe, deoarece o închidere totală este greu de pus în practică, având în vedere poziția dominantă a Rusiei pe piața mărfurilor.

Astfel, China, unul dintre cei mai importanți consumatori de resurse, a cumpărat în luna februarie de două ori mai mult gaz natural lichefiat din Rusia, față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, Beijingul a achiziționat țiței rusesc fără să țină cont de sancțiunile impuse de SUA și UE, oferind astfel venituri importante Moscovei, într-o perioadă critică. La rândul ei, India a anunțat săptămâna trecută că a încheiat un acord cu Rusia pentru achiziționarea de țiței rusesc la un preț redus. De asemenea, Pakistanul încearcă să finalizeze un acord cu Rusia pentru livrări de gaze.

Toate aceste țări importante au o nevoie disperată de resurse energetice, iar majorarea prețului internațional la țiței și gaze le aduce într-o poziție riscantă în ceea ce privește stabilitatea economică. India, de pildă, importă 85% din petrol, așa că oferta Rusiei de a-i vinde țiței la preț redus înseamnă o necesitate și nu un moft sau un lux.

În altă ordine de idei, însă, sancțiunile mai au și alte efecte nedorite. Unul dintre ele este acela că îi afectează în primul rând prin decuplarea de la sistemul SWIFT tocmai pe acei rusi care sunt cei mai importanți opozanți ai regimului Putin: adică aceia care au venituri din străinătate sau rușii care au emigrat în țările vecine.

În al doilea rând, sancțiunile aduc după sine o coalizare în jurul regimului și în loc să-i slăbească autoritatea, i-o întăresc. Regimul Putin are astfel ocazia de  învinui Occidentul pentru problemele economice și financiare ale țării. Nu ar trebui să ne mire dacă popularitatea liderului de la Kremlin este în creștere printre ruși.

Nu în ultimul rând, totuși, sancțiunile economice îndreptate împotriva Rusiei au un efect de ricoșeu extrem de puternic, iar principalul actor afectat este Uniunea Europeană. Bineînțeles că stoparea exporturilor de cereale din Rusia și Ucraina va afecta multe țări arabe și din Orient care depind foarte mult de resursele agricole ale celor două țări. Drept urmare, experții întrevăd mișcări sociale de amploare în anul care vine. Însă Europa depinde parțial de Rusia nu doar în privința cerealelor, care deja au dus la dublarea prețului pentru multe produse, cum ar fi de pildă uleiul de floarea soarelui, dar și în privința resurselor energetice (gaz, petrol) și metale, sau a fertilizatorilor.

Se anunță ca iminentă o criză a motorinei, deoarece Rusia exporta jumătate din cantitatea consumată la nivel european, iar în privința gazului, Europa nu are încă până la acest moment nicio o alternativă veritabilă și este foarte puțin probabil să găsească una în timp util, adică până la iarna viitoare, care începe peste șapte luni.  Toate aceste tribulații nu înseamnă altceva decât o recesiune economică de amploare în zona UE, care se confrunta și așa cu probleme specifice precum inflația galopantă, o criză energetică determinată de închiderea capacităților de producție, și de convalescența perioadei post-pandemie.

Desigur că sancțiunile îndreptate împotriva Rusiei au reprezentat în primul rând un gest de solidaritate și afirmarea unei poziții morale tranșante.  Dar ar trebui să fie un subiect deschis de discuție în ce măsură poate fi afectată Rusia prin sărăcirea economiei europene.

Despre Marius Giurgea

Verificați și

Ucraina caută țapi ispășitori în România

Legislația, promovată de experții ucraineni și adoptată de guvernul de la Kiev, de interzicere a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.