Aplicaţia Truth Social a lui Donald Trump a fost descărcată de 170.000 de ori pe magazinul de aplicaţii App Store al Apple, de la lansarea sa duminică seara, potrivit companiei de cercetare Apptopia, transmite News.ro, care preia o informație de pe agenția Reuters.
Aplicaţia creată de compania condusă de fostul preşedinte american a fost cea mai descărcată aplicaţie din magazinul Apple la scurt timp după ce a fost făcută publică.
Aşteptarea mare şi precomenzile pentru aplicaţie au dus probabilla volumul mare de descărcări, a spus Apptopia.
Lansarea a restabilit prezenţa lui Trump pe reţelele sociale la mai bine de un an după ce acesta a fost interzis de YouTube, Facebook şi Alphabet, în urma atacului din 6 ianuarie 2021 la Capitoliu al susţinătorilor săi, după ce a fost acuzat că a postat mesaje care incită la violenţă.
Condusă de fostul reprezentant republican al SUA Devin Nunes, Trump Media & Technology Group (TMTG), compania din spatele Truth Social, se va alătura unui portofoliu în creştere de companii de tehnologie care se poziţionează drept campioane ale libertăţii de exprimare şi speră să atragă utilizatorii care simt că opiniile lor sunt suprimate pe platforme precum Twitter, Facebook şi YouTube.
Până acum, niciuna dintre companii, care includ concurenţii Twitter Gettr şi Parler şi site-ul video Rumble, nu s-a apropiat de popularitatea omologilor lor mainstream.