fbpx

Premierul a anunţat că luni seara va avea loc o întâlnire cu toţi miniştrii de resort pe tema măsurilor din domeniul energiei

În această seară va avea loc o întâlnire cu miniştrii responsabili pe tema măsurilor din domeniul energiei, potrivit anunțului făcut de premierul Nicolae Ciucă înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL de astăzI.

Acesta a precizat că săptămâna aceasta vor fi gata măsurile privind criza din energie, fiind însă puțin probabil ca Guvernul să iasă cu o ordonanţă până miercuri.

„Este foarte greu să ieşim cu o ordonanţă de guvern până miercuri, în schimb în seara aceasta avem întâlnire cu toţi miniştrii de resort responsabili pentru a finaliza propunerea de decizie”, a spus premierul Ciucă.

Întrebat fiind dacă reglementarea tarifelor la energie şi la gaz ar putea fi una dintre soluţii, acesta a declarat: „Sunt două soluţii în discuţie, partea aceasta de reglementare este de asemenea în analiză, cel mai probabil putem discuta de reglementarea costurilor”.

În ceea ce privește posibila reglementare a preţului la energie şi la gaze, premierul Ciucă a spus că ”cel mai probabil putem discuta de reglementarea costurilor, nu a preţurilor”.

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.