Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
În prima jumătate a acestui an Franța va deține președinția Consiliului Europei și deja nu se mai mulțumește cu obstrucționarea acordurilor comerciale pe care le negociază acum UE. Potrivit Politico, Franța este decisă să introducă „măsuri oglindă” în toate acordurile comerciale viitoare, ceea ce înseamnă că partenerii comerciali vor fi obligați să respecte standardele de producție ale UE.
Este o idee străină de practicile comerciale normale, care nu presupun adoptarea reglementărilor europene, ci presupun doar adoptarea unor standarde minime, de pildă standarde fizico-sanitare pentru mâncare.
Ministrul agriculturii Julien Denormandie nu lasă nicio umbră de îndoială asupra intențiilor Franței: „Europa trebuie să-și impună standardele asupra celorlalți, și nu să accepte ca alții să-și impună standardele asupra Europei”, adăugând că se află într-o „veritabilă cruciadă” pentru a convinge celelalte state membre.
Un diplomat european a avut curajul să susțină evidența:„E greu de văzut cum ar putea funcționa”.
Și într-adevăr aceste iluzii de mărire vor eșua spectaculos în lumea reală – fără să mai amintim că o astfel de politică încalcă regulile Organizației Mondiale a Comerțului. Australia, Africa de Sud, Vietnam sau Brazilia nu își impun Bruxellesului preferințele lor de reglementare .
Totuși, o asemene propunere ar putea distruge acordurile comerciale existente, deoarece acestea au nevoie din când în când de o revizuire.
Președinția franceză este foarte ambițioasă în a-i obliga pe fermierii non-europeni să aibă standarde europene în ceea ce privește pesticidele, antibioticele și defrișările. În special acest din urmă punct se bucură de multă atenție în programul prezentat de președinția franceză, care își propune să „să îmbunătățească reglementările UE privind importurile din zone fără defrișări, ceea ce ar fi un pas înainte semnificativ spre o standardizare mai înaltă a produselor de import. ”
Mai departe, documentul precizează că „această inițiativă va da posibilitatea UE să interzică pe piețele europene produsele rezultate din defrișări, să susțină eforturile de a reduce amprenta de mediu și să încurajeze protecția și restaurarea pădurilor la nivel global, în acord cu programul de tranziție agroecologică pe care îl promovează UE în interiorul granițelor sale.”
Toate astea sunt mai degrabă ipocrizie.
În primul rând, ne putem îndoi că UE face o treabă așa de grozavă când vine vorba de defrișare. Având în vedere că banii alocați agriculturii și în special subvențiile acordate fermierilor totalizează încă un sfert din bugetul de 1,1 trilioane euro din exercițiul 2021-2027, UE subvenționează masiv agricultura intensivă, aproximativ 80% din bani ducându-se către 20% dintre recipienți. După cum notează ONG-ul olandez Fern, care are ca obiect lupta împotriva defrișărilor, Politica Agrară Comună (PAC) a „încurajat extinderea culturilor de soia, mai ales că fermierii europeni se bazează pe soia importată din Brazilia, Argentina și Paraguay ca hrană pentru animale.”
În al doilea rând, propunerea Comisiei privind defrișările nu țintește mai nimic. Mai degrabă, pune la un loc toate importurile, țintind ceea ce ea numește „principalele produse care au legătură cu defrișările, precum soia, carnea de vită, uleiul de palmier, cheresteaua, cocosul și cafeaua”, fără să ia în calcul diferențele regionale, impunând astfel importatorilor un nou set de formalități birocratice.
Lipsa unei abordări mai precise trece cu vederea faptul că în ultimii 10 ani, defrișarea a fost o problemă în special în Africa și America de Sud. După cum afirmă ONU „anual America de Sud a defrișat 2,6 milioane de hectare între 2010-2020. Rate defrișărilor a scăzut substanțial în America de Sud, ajungând la jumătatea ratei în 2010-2020, comparativ cu 2000-2010.”
Între timp, „Asia a avut cel mai mare câștig forestier între 2010-2020.” Asia include Indonezia și Malaezia, care au o înfloritoare industrie de ulei de palmier, care s-ar putea să fie extrem de afectată de noile reglementări europene.
Problema defrișărilor pare să rezide în drepturile de proprietate prost definite. Cel puțin aceasta este părerea lui Rolf Skar, manager pe proiecte speciale la Greenpeace, și a economistului laureat Nobel, Hernando de Soto, de la Cato Institute.
O lucrare academică din 2008 publicată de Universitatea franceză Clermon Auvernge explică această dinamică:
„Defrișarea este considerată o strategie de risc management: drepturile de proprietate nesigure reduc valoarea prezentă a pădurilor și încurajează conversia lor în terenuri agricole și de pășunat. Mai mult, defrișările sunt o consecință a interacțiunii strategice dintre proprietari și intruși. Proprietarii dau jos pădurea preventiv pentru a folosi productiv terenul și a reduce riscurile de expropriere. ”
Potrivit World Resoucers Institute, deși în Brazilia situația pare să se înrăutățească există „semne de speranță pentru pădurile din Indonezia și Malaezia”.
„Rata defrișărilor din Indonezia a tot scăzut pentru al patrulea an la rând, în 2020, una din puținele țări unde s-a întâmplat asta. De asemenea, Indonezia a ieșit de pe podiumul țărilor campioane la defrișări. La fel, în Malaezia, este al patrulea an de încetinire a ritmului de defrișare.”
Acest fenomen s-ar putea să fie o consecință a angajamentului industriei. În aceeași ordine de idei, conform unei analize a ONG-ului Global Canopu, printre bunurile legate de defrișări, angajamentul de a ajunge la defrișări zero-net sunt mai comune în industria de ulei de palmier, decât în alte industrii cum ar fi soia, vită și piele. Aceasta poate demonstra din nou că un sector economic în expansiune va avea un interes din a-și face procesul de producție mai sustenabil.
Unele organizații ecologiste, precum WWF, au ales să critice practicile nesustenabile pentru a produce bunuri, mai degrabă decât să țintească bunurile însele și chiar au subliniat „potențialul enorm pentru piețele asiatice în a încuraja consumul sustenabil de ulei de palmier”. Este cu siguranță o strategie mai preferabilă decât abordarea UE, care se bazează pe protecționism, mai ales dacă ne aducem aminte cum fermierii francezi au blocat rafinăriile Total în urmă cu câțiva ani pentru a protesta contra deciziei de a importa ulei de palmier mai ieftin pentru biomasă.
Concluzie
Ambiția francezilor de a impune reglementările comunitare partenerilor comerciali ai UE, pentru a contracara defrișările, nu este doar ipocrită, dat fiind palmaresul UE, dar nu va însemna decât un nou val de protecționism, care va împiedica noi acorduri comerciale și chiar ar putea obstrucționa actualele fluxuri comerciale.
De asemenea, riscă să agraveze tocmai cauza pe care se presupune că o sprijină. Comerțul și o protecție mai bună a drepturilor de proprietate ajută la ridicarea standardelor de viață în alte părți ale lumii. Dezvoltarea economică și grija pentru mediu merg mână-n-mână.
Articol de Pieter Cleppe pentru Brussels Report.
