fbpx

Consumatorii pot sesiza ANPC, pentru urgențe, la un număr special, folosit exclusiv în aplicația WhatsApp

Începând de luni, 7 februarie, consumatorii au la dispoziție un număr special de telefon, folosit exclusiv în aplicaţia WhatsApp, pus la dispoziție de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în scopul sesizării neregulilor cu caracter de urgenţă.

Astfel, la numărul special 0790.219.551, sunt aşteptate mesajele scrise şi imaginile care să sesizeze nereguli cu caracter de urgenţă în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor, de pe întreg cuprinsul ţării. Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică şi gaze naturale, cazuri de debranşări, pentru neplată a unor facturi greşite la energie încă necorectate, precum şi situaţii urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor, se arată în comunicatul ANPC transmis luni.

Autoritățile fac precizarea că numărul special nu va folosi funcţia de apel video sau voce, fiind destinat exclusiv mesajelor scrise și transmiterii de fotografii.

Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competenţa legală de soluţionare a instituţiei şi le vor da curs.

ANPC precizează că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamaţiile realizate în mod curent.

„Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic reclamat. Reclamaţiile se fac în format scris – transmise prin poştă -, în format electronic sau se depun personal, pentru soluţionarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege”, se arată în comunicat.

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.