fbpx

Greva de la STB relevă o problemă de amploare a economiei

În ultimele zile Bucureștiul s-a confruntat cu greva angajaților de la Societatea de Transport (STB) care a aglomerat metroul și le-a provocat diverse crize de nervi celor care depindeau de transportul public de suprafață.

Pe lângă alte solicitări mai mult sau mai puțin relevante, greviștii cer așa cum era de așteptat majorarea salariilor cu 10% motivând inflația în creștere și „costurile”. Pretenția nu pare a fi ieșită din comun însă punctul nevralgic al discuțiilor dintre sindicaliști și conducerea Primăriei Capitalei se învârte în jurul salariului actual pe care îl primesc șoferii și vatmanii.
Liderul de sindicat Vasile Petrariu a afirmat că „salariu unui conducător de vehicul este undeva la 4.200 de lei ceea ce înseamnă că nu ia mai mult de 3.500 de lei net. Dacă ăsta este un salariu foarte mare, în condițiile în care omul ăla nu are liber, se scoală la 3 dimineața și ajunge acasă la 3 sau 4 după amiază, atunci înseamnă că așa o fi.”

De cealaltă parte, potrivit datelor obținute de Hotnews, salariile plătite de STB șoferilor de autobuz și troleibuz și vatmanilor au variat, dar sunt cu mult mai mari decât cele prezentate de sindicaliști. Majoritatea șoferilor de autobuz au încata între 4.500 și 5.500 de lei net, majoritatea șoferilor de troleibuz au încasat între 5000 și 6000 de lei, iar majoritatea vatmanilor între 5000 și 6000 de lei.

E foarte probabil ca această ultimă variantă să fie mai aproape de adevăr cunoscute fiind de altfel tendințele hiperbolizante ale liderilor de sindicat. Însă, chiar și în condițiile în care varianta lor privind salarizarea ar fi cea reală, și nu cea obținută de presă, cu greu se poate vorbi de niște venituri mici, care să determine o acțiune de asemenea amploare.

Semnificația salariului de la Societatea de Transport București nu este însă doar o problemă locală, ci dă seama într-un mod cât se poate de un dezechilibru sistemic din economia românească, început mai demult, dar acutizat în ultimii șapte ani. Pe scurt este vorba de disparitatea extraordinară și din ce în ce mai galopantă dintre bugetari, și chiar și mulți pensionarii, și mare parte din angajații din sistemul privat.

Problema nu este doar una care ține de resorturi psihologice, de invidia și resentimentul pe care îl resimt cei care nu se află în sistemul public, ci de un dezechilibru care ar putea avea, și va avea cu siguranță dacă nu este remediat, un impact social și economic major.

Potrivit Comisiei Naționale de Prognoză, salariile din mediul bugetar au fost în ultimii ani mai mari, în medie, cu 45% decât în mediul privat, iar problema nu pare să preocupe aproape deloc mediul politic și factorii de decizie.

Ba mai mult, la începutul acestui an guvernul a decis majorarea salariilor magistraților care și așa erau printre cele mai mari din Europa raportate la venitul mediu. Astfel, un judecător de la Curtea de Apel cu o vechime de peste 20 de ani, încasează lunar aproximativ 23.000 de lei, iar unul cu o vechime cuprinsă între 6 și 10 ani primește între 17.968 și 20.800 de lei.

Salariile medicilor, asistentelor și celorlalți angajați au tot crescut în ultimii ani și au atins valori la care un salariat din privat calificat și cu studii superioare nici măcar nu îndrăznește să viseze.

În altă ordine de idei, problema ține prea puțin de importanța serviciilor prestate, deoarece chiar și în condițiile acestor ajustări de salarii considerabile din mediul bugetar, calitatea serviciilor nu iese în evidență. În plus și cel mai important salariile sunt plătite din taxele plătite de cei din mediul privat. Iar în mediul privat lucrurile nu au arătat deloc grozav în ultima vreme, dar cu precădere de la debutul pandemiei când multe firme și-au văzut veniturile afectate, iar unele au intrat de-a dreptul în faliment.

Disparitatea de salarii dintre stat și privat înseamnă în același timp că mulții dintre potențialii sau chiar actualii angajați părăsesc mediul privat pentru o slujbă mai sigură și mult mai bine plătită la stat. De pildă, un angajat din industria hotelieră cu studii superioare care lucrează în sectorul de vânzări abia dacă reușește să câștige 3500 de lei. Un traducător care lucrează la o ambasadă nu depășește sub nicio formă suma de 4000 de lei. Comparațiile cu veniturile, bonusurile și regimul de muncă mult mai lax din sectorul bugetar nu fac altceva decât să încline decisiv balanța cuiva motivat de un interes cât se poate de practic și firesc.

Exodul oamenilor spre posturile de la stat păgubește companiile de angajați productivi, în același timp în care rândurile birocrației devin tot mai stufoase.

Problema deficitului bugetar și a datoriei publice în creștere a României nu va fi soluționată însă prin creșterea vertiginoasă a numărului de angajați de la stat și nici prin majorările salariile din domeniul bugetar. Economia țării nu poate rezista în fața acestei presiuni tot mai mari care vlăguiește resursele bugetare și sleiește resursele umane și financiare ale companiilor private. Mai devreme sau mai târziu, o ajustare va fi inevitabilă.

 

Despre Marius Giurgea

Verificați și

Dezastrul zonei euro. Între stagnare și stagflație

Economia zonei euro este mai mult decât slabă. Este într-o contracție profundă, iar datele sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.