fbpx

Promovarea legii privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, a legilor Justiţiei şi modificarea Codurilor, priorități imediate ale Ministerului Justiției

Ministerul Justiției a anunțat că a finalizat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ şi va iniţia, în această săptămână, procedurile necesare, astfel încât proiectul să fie aprobat de Guvern şi înaintat Parlamentului, în prima parte a lunii februarie, după reluarea lucrărilor Legislativului şi începerea sesiunii parlamentare februarie – iunie 2022. De asemenea, MJ anunţă şi demersurile în privinţa legilor Justiţiei şi modificarea Codurilor.

„Proiectele legilor Justiţiei au fost puse în dezbatere publică de către Ministerul Justiţiei în septembrie 2020 şi au parcurs o dezbatere publică de mai multe luni de zile, încheiată în primăvara anului 2021. Pentru că legile Justiţiei nu au mai fost promovate de Ministerul Justiţiei în avizarea CSM, aprobarea de către Guvern şi adoptarea de către Parlament în 2021, Ministerul Justiţiei va relua şi continua acest proces. După integrarea unor propuneri şi soluţii primite în dezbaterea publică care a avut loc în anul 2021 şi finalizarea proiectelor, ţinând cont şi de recentele decizii ale CJUE, Ministerul Justiţiei va transmite proiectele legilor Justiţiei pentru avizare interministerială în conformitate cu legea, cel târziu la data de 15.02.2022 şi, ulterior avizării de către ministere, în procesul de avizare la CSM, cel târziu la data de 1.03.2022, astfel încât proiectul să poată fi transmis Guvernului spre aprobare şi Parlamentului spre adoptare, până cel târziu la data de 31.03.2022. Procesul de dezbatere publică asupra legilor de modificare a Codului penal, respectiv Codului de procedură penală s-a încheiat în cursul anului 2021, fără ca proiectele să mai fie promovate în Guvern şi, ulterior, în Parlament, pentru aprobare şi adoptare. Ministerul Justiţiei va relua procedurile necesare pentru promovarea proiectelor, astfel încât să fie înaintate Guvernului şi Parlamentului spre aprobare, respectiv adoptare, până cel târziu la data de 31.03.2022”, se menţionează într-un comunicat al ministerului trasmis sâmbătă.

Despre Raluca Vasiliu

Verificați și

Exim Banca Românească continuă programul „Noua Casă”

Exim Banca Românească continuă și în acest an programul guvernamental „Noua Casă” astfel că primește …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.