Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a avertizat Rusia că orice provocare sau agresiune împotriva Ucrainei va avea consecinţe grave, informează dpa, citat de Agerpres.
Borrell a transmis un mesaj Moscovei înainte de întâlnirile pe care le va avea miercuri cu oficialităţi ucrainene.
„Uniunea Europeană este cel mai apropiat partener al Ucrainei şi sprijinim pe deplin integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”, a declarat diplomatul într-un interviu acordat agenţiei de presă poloneze PAP, publicat marţi.
În cursul vizitei în Ucraina, Borrell se va întâlni cu ministrul de externe Dmitro Kuleba şi cu alţi oficiali, la Kiev şi în estul ţării.
Eforturile sale se înscriu într-o campanie internaţională pentru detensionarea crizei de la frontiera Ucrainei cu Rusia. De câteva săptămâni, Occidentul este îngrijorat de informaţiile potrivit cărora în zonă au fost concentraţi zeci de mii de militari ruşi, care ar putea invada Ucraina. La Geneva va avea loc lunea viitoare un dialog pe această temă între Rusia şi Statele Unite, iar partea rusă intenţionează să discute separat şi cu NATO câteva zile mai târziu, în 12 ianuarie.
Moscova a dezminţit acuzaţiile că ar avea intenţii agresive şi susţine la rândul său că autorităţile de la Kiev au crescut prezenţa militară în regiunile din estul Ucrainei controlate de separatiştii pro-ruşi.
Evoluţia situaţiei este asemănătoare cu cea din 2014, când Rusia a anexat peninsula Crimeea şi a început să îi sprijine pe separatişti, apreciază dpa.