Guvernul a aprobat, marţi, o Ordonanţă de Urgenţă prin care se modifică Codul Administrativ, statutul funcţionarilor cu funcţii publice specifice fiind echivalat cu cel al funcţionarilor cu funcţii publice generale.
Actul normativ adoptat soluţionează astfel inechităţile din sistemul funcţiilor publice, cum ar fi cel al poliţistului local, care, conform prevederilor în vigoare, nu era echivalat unei funcţii din cadrul autorităţii locale, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Potrivit documentului, funcțiile publice speciale vor fi eliminate, cu unele excepții din domeniul apărării sau al internelor.
Echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcţiile publice generale se referă la echivalarea în mod cumulativ a nivelului funcţiei publice, a nivelului studiilor necesare pentru exercitarea funcţiei publice și a vechimii în specialitate necesară pentru exercitarea funcţiei publice, așa cum rezultă din prevederile art. 384 alin. (2) din Codul Administrativ.