Seulul şi Washingtonul au căzut de acord asupra unui proiect de declaraţie pentru a pune capăt războiului din Peninsula Coreea, potrivit declarației ministrului de externe sud-coreean Chung Eui Yong, transmite Agerpres.
„În ceea ce priveşte declaraţia privind încheierea războiului, Republica Coreea şi SUA s-au declarat de acord asupra importanţei sale, iar cele două părţi au ajuns la o înţelegere virtuală asupra unui proiect” de declaraţie, a declarat Chung miercuri, într-o conferinţă de presă.
Iniţiativa a fost promovată puternic în ultima perioadă și este văzută ca un ultim efort al preşedintelui sud-coreean Moon Jae-in de a readuce Phenianul la masa discuţiilor privind denuclearizarea înaintea încheierii mandatului său, în mai 2022.
Proiectul de declaraţie îşi propune să contribuie la terminarea Războiului din Coreea (1950-1953), care s-a încheiat doar printr-un armistiţiu, fără semnarea unui acord de pace, însă simplul fapt că este vorba despre o declaraţie şi nu despre un tratat de pace face ca în realitate acordul să nu aibă caracter obligatoriu.
„Deşi Coreea de Nord a avut o serie de reacţii rapide şi pozitive la declaraţia privind sfârşitul războiului, sperăm să dea un răspuns mai concret”, a adăugat Chung, citat de agenţia Yonhap.
Declaraţiile lui Chung survin într-o perioadă în care Coreea de Nord organizează o importantă plenară a partidului unic în care îşi va contura liniile de politică şi de diplomaţie pentru anul 2022.
Este de aşteptat ca, odată finalizată plenara, în preajma Anului Nou, Kim Jong Un să rostească un discurs de încheiere care să servească drept mesaj pentru Seul şi Washington în legătură cu intenţiile regimului de la Phenian pentru anul viitor.