Migraţia ilegală către Uniunea Europeană a căpătat în 2021 nuanţe de destabilizare politică odată cu tentativele de trecere a frontierei estice a UE, dinspre Belarus, însă Marea Mediterană continuă să fie cel mai mare cimitir pentru migranţi, care încearcă să ajungă pe Bătrânul Continent inclusiv prin Oceanul Atlantic.
Cei peste 1.300 de migranţi morţi în Marea Mediterană, potrivit Organizaţiei Mondiale a Migraţiei (OIM), consolidează poziţia dramatică a acestei mări ca numărul unu mondial în privinţa deceselor, însă pe ruta atlantică spre Insulele Canare şi-au găsit sfârşitul aproape 800 de persoane în 2021, dublu faţă de anul precedent, notează agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.
Mii de persoane au ajuns în Italia de pe coasta Africii de Nord. În aprilie, peste o sută de migranţi au murit într-un naufragiu, în pofida faptului că autorităţile din regiune au fost alertate cu două zile înainte că exista acest risc.
Fenomenul se intensifică, astfel că până la 29 noiembrie au debarcat 62.941 de migranţi, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi de şase ori mai mult decât în 2019, potrivit datelor oficiale.
Consecinţele pandemiei de coronavirus şi ale crizei economice şi instituţionale
Motivele au foarte mult de-a face cu pandemia de COVID-19. Coronavirusul a intensificat criza economică din Tunisia, lovind dur sectorul turistic, iar acum fluxul migraţionist nu mai porneşte doar din Libia, cuprinsă de violenţe, ci şi din ţara vecină.
Astfel, un sfert dintre migranţii care au debarcat în Italia (15.055) sunt tunisieni care fug din calea unei dure conjuncturi economice şi instituţionale, explică pentru agenţia de presă spaniolă Matteo Villa, de la Institutul pentru Studii de Politică Internaţională.
Însă există şi alte motive. Un al treilea grup de migranţi este format din cetăţeni din Bangladesh care au abandonat sectorul petrolier libian şi, în plus, traficanţii nord-africani au la dispoziţie o „înfloritoare industrie navală”, oferind călătorii mai sigure şi încurajând oamenii să se îmbarce, remarcă expertul citat.
Subiectul reprezintă una dintre temele prioritare pentru guvernul italianului Mario Draghi care, cu toate că face apel la o mai mare solidaritate în cadrul Uniunii Europene, nu reuşeşte să-şi atingă principalul obiectiv: modificarea Regulamentului Dublin.
Acordul, care reglementează dreptul de azil în Europa, prevede că prima ţară în care un migrant pune piciorul trebuie să se ocupe de analizarea dosarului persoanei respective şi să decidă dacă îi acceptă sau îi respinge cererea de azil. Tocmai acest lucru speră să schimbe Italia, ca poartă sudică de intrare pe continent, însă fără prea mare succes, în timp ce extrema dreaptă italiană continuă să facă presiuni asupra guvernului de la Roma cu sloganurile sale antiimigraţie.
Ruta atlantică spre Insulele Canare, cea mai periculoasă
Ruta tradiţională de migraţie dinspre Maroc către Spania, traversând Marea Mediterană, a ajuns în 2021 pe locul al doilea drept cea mai periculoasă din lume pe cale maritimă, după ruta care leagă coastele marocane – şi într-o mai mică măsură cele mauritane, senegaleze şi gambiene – cu Insulele Canare, via Oceanul Atlantic.
Sunt cel puţin 100 de kilometri din Maroc şi peste 1.000 de kilometri din Senegal sau Gambia, însă numărul migranţilor proveniţi din aceste regiuni este în continuă creştere. Apogeul a fost înregistrat în anul 2020, cu 23.023 de migranţi sosiţi în ambarcaţiuni improvizate pe insulele spaniole (de opt ori mai mulţi decât în 2019).
În 2021, aceste cifre se menţin (19.865 de persoane până la 30 noiembrie, la fel ca în aceeaşi perioadă a anului 2020), însă ruta a devenit mai letală. Potrivit OIM, cel puţin 785 de persoane au murit în încercarea de a ajunge pe ţărmurile spaniole în intervalul ianuarie-octombrie 2021, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020.
Este posibil ca această situaţie să fie o consecinţă a faptului că tot mai mulţi migranţi pornesc la drum fără minime cunoştinţe de navigaţie şi fără GPS sau a creşterii numărului de bărci pneumatice, mai fragile şi care se scufundă mai uşor. Multe sunt înghiţite de Oceanul Atlantic sau eşuează, după câteva săptămâni, cu numeroase cadavre la bord, în locuri îndepărtate precum Capul Verde sau chiar în Caraibe.
Şi numărul migranţilor care călătoresc pe ruta mediteraneană către Spania a rămas în principiu la fel (15.893 de persoane în intervalul ianuarie-noiembrie), cu o uşoară tendinţă în creştere pe ruta care leagă coastele algeriene cu Insulele Baleare. Rămâne stabil şi numărul traversărilor – pe cale terestră sau maritimă – către enclavele spaniole Ceuta şi Melilla, din nordul Spaniei, unde în primele 11 luni ale acestui an au sosit 2.345 de persoane.
Totuşi, în această ultimă cifră nu a fost inclus episodul anormal petrecut în luna mai, când circa 10.000 de persoane au traversat frontiera din Ceuta pe fondul pasivităţii autorităţilor marocane, situaţie circumscrisă unui conflict diplomatic între Maroc şi Spania pe cale de rezolvare, notează EFE.
Presiunea dinspre Belarus, noua rută a migraţiei
O nouă rută de acces al migranţilor către UE a apărut în acest an dinspre Belarus, cu contribuţia regimului de la Minsk, ca răzbunare la sancţiunile impuse de la Bruxelles preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.
Această rută a fost până acum mult mai puţin letală decât cea care vine din Africa, însă la fel de dramatică dată fiind tragedia trăită de mii de persoane, sosite din Orientul Mijlociu – mai ales din Irak, Siria şi Afganistan – şi care speră să ajungă în UE.
Acest aflux cu punct de pornire în Belarus a început în septembrie şi s-a accentuat în ultimele luni, afectând Letonia şi Lituania, dar mai ales Polonia.
Potrivit datelor oficiale, în 2021 s-au înregistrat circa 40.000 de tentative de trecere ilegală a frontierei poloneze dinspre Belarus, din care 17.300 numai în octombrie şi peste 8.000 în luna noiembrie.
Un număr nedeterminat de migranţi, pe care guvernul polonez îl estimează la „peste 2.000”, staţionează în continuare în apropierea frontierei polono-belaruse, în corturi sau centre improvizate păzite de armata belarusă.
Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa în această criză, din cauza hipotermiei, consumului cu ciuperci otrăvitoare sau bolilor derivate din condiţiile precare în care trăiesc.
Wojciech Kononczuk, vicepreşedintele Centrului de Studii Estice din Varşovia, a explicat pentru EFE că „ceea ce se întâmplă poate fi perceput drept o criză a migraţiei, însă această definiţie nu explică întru totul situaţia”.
„Aceasta este o criză creată artificial de Lukaşenko care a început cu eliberarea de vize (din Belarus) pentru cetăţeni din Irak şi Siria şi (a continuat) cu participarea agenţiilor de turism belaruse susţinute de guvern… Aşa că această criză nu ar fi avut loc fără sprijinul expres al guvernului belarus”, conchide expertul.