Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunțat, joi, că legea bugetului va fi publicată în transparență vineri dimineaţa. Totodată, ministrul a precizat că duminică şi luni Guvernul urmează să aprobe atât proiectul de buget cât şi legea plafoanelor şi legea asigurărilor sociale.
„Legea bugetului de stat, legea plafoanelor şi legea asigurărilor sociale vor fi puse în transparenţă vineri dimineaţa şi vor fi aprobate în Guvern duminică şi luni”, a anunţat, joi, la Parlament, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, tot joi, că se aşteaptă ca bugetul pe anul 2022 să fie unul realist, clar şi bine fundamentat, notează Agerpres.
„Haideţi să vedem mai întâi primul draft al acestui buget. Nu va fi un buget de mare cheltuială, fiindcă dacă vrem să ne încadrăm în deficitul pe care ni le-am propus şi îl vrem, va fi nevoie de un buget foarte realist. Am discutat în câteva rânduri despre acest lucru şi este cel puţin la nivel de Guvern foarte clar că bugetul trebuie să fie unul realist, clar şi bine fundamentat. Asta este ce aştept de la acest buget. Dacă va fi construit aşa cum sunt promisiunile, nu văd acum nicio problemă în a promulga un astfel de buget”, a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea Consiliului European, întrebat cum apreciază construcţia bugetului până în acest moment şi dacă bugetul ar putea fi promulgat până la finalul anului.