Senatul a adoptat luni, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege prin care studenţii vor avea acces gratuit la toate bibliotecile universitare.
Proiectul de lege adoptat de Senat modifică art 202 din Legea Educaţiei Naţionale astfel încât accesul la bibliotecile universitare şi central universitare este inclus în categoria serviciilor complementare gratuite din învăţământul superior de stat.
În prezent, studenţii înmatriculaţi la universităţile care deţin o bibliotecă proprie beneficiază de gratuitate la accesul în aceste biblioteci şi utilizarea serviciilor aferente.
În schimb, studenţii înmatriculaţi la universităţile care nu deţin o bibliotecă proprie sau echivalentă sunt nevoiţi să plătească serviciile bibliotecilor central-universitare.
Taxele stabilite de consiliile de Administrație ale Bibliotecilor Central-Universitare din țară – BCU ”Carol I” din București, BCU ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, BCU ”Mihai Eminescu” din Iași și BCU ”Eugen Todoran” din Timișoara, structuri subordonate direct Ministerului Educației, sunt:
- București: eliberare permis 25 lei, vizare anuala 10 lei;
- Cluj: eliberare permis 40 lei, vizare anuala 10 lei;
- Timișoara: eliberare permis 35 lei, vizare anuala 35 lei;
- Iași: eliberare permis 30 lei, vizare anuala 20 lei.
După votul de ieri din Senat, studenții au obținut gratuitate în vederea accesării fondului de carte al tuturor bibliotecilor universitare și central-universitare, fiind astfel asigurate resursele academice necesare procesului educativ.