fbpx

Din 20 decembrie, intrarea în România se va face doar cu prezentarea PLF (Passenger Locator Form)

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat a anunţat, duminică, faptul că România va introduce, din 20 decembrie, formularul de localizare a pasagerului (PLF), implementat deja în alte ţări.

Ca urmare a confirmării prezenţei tulpinii Omicron în România, prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, duminică, la sediul Guvernului, o întâlnire de lucru cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei – ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.

La finalul întâlnirii, ministrul Sănătății și șeful DSU au susținut o conferință de presă în care au prezentat primele măsuri luate pentru limitarea răspândirii variantei Omicron în România.

Astfel, începând cu data de 20 decembrie, intră în vigoare Passenger Locator Form (PLF), document folosit pentru călătoria în mai multe state europene, acesta urmând a fi completat de toate persoanele care intră în România, indiferent de statul din care provin.

Ce alte măsuri au mai fost luate în ședința de astăzi:

Românii și cetățenii europeni care vin din țări din afara UE trebuie să prezinte la intrarea în România un test negativ PCR pentru COVID-19, făcut cu 48 de ore înainte, măsură valabilă inclusiv pentru cei vaccinați. Persoanele nevaccinate intră în carantină pentru 10 zile.

Cetățenii europeni care vin din state UE vor prezenta în continuare certificatul verde care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau un test PCR negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte.

Persoanele nevaccinate sau care n-au trecut prin boală în ultimele șase luni care călătoresc din alte state membre ale UE aflate în zona roșie urmează să fie carantinate timp de 10 zile.

Dacă persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală nu prezintă un test RT-PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătoriei, vor intra în carantină timp de 14 zile.

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.