fbpx
foto: BBC

Emmanuel Macron vrea „drept de iniţiativă” pentru Parlamentul European, care ar putea genera noi legi în UE

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a pronunţat joi, la Strasbourg, în favoarea unui „drept de iniţiativă” pentru Parlamentul European care ar putea genera noi legi în Uniunea Europeană (UE), drept deţinut deocamdată doar de Comisia Europeană, informează Agerpres, care citează AFP.

„Susţin această idee de liste transnaţionale, care permite unificarea acestui demos european, ca şi crearea unui drept de iniţiativă parlamentară pentru Parlamentul European”, a declarat Macron în Parlamentul de la Strasbourg, cu ocazia unui omagiu adus fostului preşedinte francez Valery Giscard d’Estaing, la un an de la moartea lui.

În UE, iniţiativa legislativă revine în prezent Comisiei Europene, chiar dacă Parlamentul European, singura instituţie aleasă prin vot, poate să-i înainteze propuneri. Legislaţiile sunt apoi negociate între trei instituţii europene – Comisia, Consiliul şi Parlamentul – apoi sunt votate de europarlamentari.

„Parlamentul European, care ne găzduieşte astăzi la sediul său, la Strasbourg, este un miracol european” şi „un spaţiu democratic unic în lume”, a subliniat Emmanuel Macron, amintind că Valery Giscard d’Estaing a contribuit la alegerea prin sufragiu universal direct a europarlamentarilor, în 1979.

„Această vitalitate democratică, putem să o întărim şi mai mult”, a subliniat preşedintele francez, afirmând că este şi „în continuitatea a ceea ce apără guvernul german ce îşi va prelua în câteva zile atribuţiile”.

Atunci când a preluat conducerea Comisiei Europene, în 2019, Ursula von der Leyen a pledat pentru liste transnaţionale, cu candidaţi din diferite ţări, pentru viitorul scrutin european, în 2024. Această idee fusese deja avansată, fără succes, de Emmanuel Macron, pentru alegerile din mai 2019.

Despre Ioana Popa

Verificați și

Suedia somată să ceară scuze comunității minoritare Tornedalian pentru abuzurile istorice

Statul suedez și Biserica Suediei ar trebui să își ceară scuze pentru nedreptățile istorice comise …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.