fbpx

Uniunea Europeană aprobă primul vaccin anti-Covid pentru copiii cu vârsta între 5 și 11 ani

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat joi vaccinul anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, transmite Agerpres, citând agenţiile de presă internaţionale.

Este vorba despre vaccinul Pfizer-BioNTech, acesta devenind primul ser anti-COVID-19 care a fost autorizat în Uniunea Europeană pentru această grupă de vârstă.

Vaccinul pentru copii Comirnaty are o stabilitate de 10 săptămâni la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade. Va veni în flacoane cu câte 10 doze, recomandarea EMA fiind ca vaccinul  să fie administrat, la această grupă de vârstă, în două doze de 10 migrograme, la distanță de 3 săptămâni.

Deși decizia finală privind autorizarea vaccinului pentru copii trebuie luată de Comisia Europeană, executivul blocului comunitar de regulă urmează recomandările EMA, fiind așteptat ca mâne să existe o decizie favorabilă în acest sens.

 

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.