fbpx

Va fi certificatul verde condiţionat de a treia doză? Comisia Europeană va da răspunsul

Comisia Europeană intenţionează să decidă în „câteva zile” dacă valabilitatea certificatelor UE de vaccin ar trebui să fie legată de dozele de rapel după o anumită perioadă de timp.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că certificatul verde al UE pentru COVID-19 ar trebui condiţionat de doze de rapel după şase luni, „pentru a evita orice crăpătură în peretele imunităţii care a fost deja construit pe continentul nostru”.

Mitsotakis a adăugat că îi va propune preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o astfel de sugestie, relatează Politico.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a spus săptămâna trecută că certificatul verde va fi legat de dozele de rapel pentru cei eligibili să le primească.

Întrebat cu privire la aceste comentarii într-o conferinţă de presă de vineri, un purtător de cuvânt al Comisiei a spus că „în prezent nu este prevăzută o perioadă de valabilitate pentru certificatele de vaccinare”, dar că „aceast lucru face parte din problemele pe care intenţionăm să le abordăm în următoarele două zile”

„Dă-ne câteva zile şi apoi vom oferi mai multă claritate din partea noastră cu privire la valabilitatea certificatelor de vaccin… şi la chestiunea rapelurilor”, a adăugat purtătorul de cuvânt, sugerând că Comisia va face o propunere de modificare a normelor UE care apoi trebuie să fie discutate şi adoptate de ţările membre.

Prezentarea unui certificat de vaccin valabil a devenit obligatorie în majoritatea ţărilor UE pentru intrarea în baruri, restaurante, competiţii sportive sau cluburi de noapte, precum şi pentru călătorii.

About Ioana Popa

Check Also

Flag of Greece waving at pole at Santorino, Greece

Parlamentul grec a adoptat bugetul guvernului pentru 2024

Parlamentul grec a aprobat bugetul guvernului pentru 2024, primul din 14 ani cu datoria Greciei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.