fbpx

Cât de diferite sunt cota unică și impozitarea progresivă?

Printre punctele de divergență care stopează formarea unui nou guvern format dintr-o coaliție PNL-PSD se numără și acela al viziunilor fiscale diferite. Social-democrații ar dori, pe de o parte, să impună o impozitare progresivă, în timp ce liberalii susțin menținerea în continuare a cotei unice.

Potrivi lui Vasile Dâncu „a pune trepte și a căuta niște praguri de impozitare ar fi o primă etapă pentru o zonă de impozitare progresivă.” Cu alte cuvinte, PSD își dorește impozitarea marilor averi  și a produselor de lux, argumentând în favoarea unei redistribuții sociale. În plus, social-democrații susțin că de fapt în acest moment nu există propriu-zis o cotă unică în România, multe impozite, cum este cel pe dividende, fiind diferențiate. Nu în ultimul rând, conform aceluiași Vasile Dâncu, preocuparea finală pare a fi o colectare mai bună și o eliminare (măcar parțială) a evaziunii.

De partea cealaltă, președintele PNL, Florin Câțu, afirmă că este de acord cu diminuarea evaziunii fiscale, dar nu este dispus să îi impoziteze suplimentar pe români în numele unei justiții sociale.

Deși în aparență cele două viziuni par foarte contradictorii în realitate deosebirile nu sunt chiar atât de mari pe cât s-ar putea crede la prima vedere. Este adevărat că la prima vedere cota unică reduce birocrația însă lucrul acesta rămâne încă de demonstrat în România. De asemenea, cota unică are avantajul clarității și limpezimii, astfel că omul obișnuit nu are  nevoie de studii contabile aprofundate sau de angajarea unor experți (ceea ce implică un cost suplimentar) pentru a-și estima venitul cu care rămâne după ce își plătește dările.

În ceea ce privește obiectivul fundamental, ambele viziuni propuse de cele două partide țintesc în fond la același lucru: o mai bună colectare și un venit mai mare al statului ca procent din PIB, ceea ce s-a și întâmplat, de altfel, după introducerea cotei unice. Din acest punct de vedere, aritmetica veniturilor este destul de simplă: în termeni relativi, dacă statul are mai mulți bani, atunci indivizii au mai puțin (față de ceea ce ar fi avut dacă statul nu le-ar fi colectat mai bine veniturile).  Cu alte cuvinte, ceea ce contează este presiunea fiscală individuală, deoarece individul este interesat să știe că plătește cât mai puțin.

Așadar, dacă ne luăm după declarațiile publice, filosofia finanțelor nu diferă atât de radical între cele două partide, față de cum ar părea la o primă analiză. Și nu s-a constatat, cel puțin până acum, existența vreunui pol liberal radical (libertarian) în rândul liberalilor, care să susțină o diminuare a poverii fiscale.

Adevărata deosebire dintre cele două filosofii ar reieși, în cazul în care există, din propunerea unor niveluri concrete de taxare, mai ales pentru impozitarea progresivă, căci în cazul cotei unice o știm deja, este la 16%, cu un nivel mult mai scăzut la dividende.

O cotă progresivă cu un prag superior de 16% ar fi, din punct de vedere teoretic liberal mult preferabilă, actualului sistem, cu tot cu problemele de administrare și birocratizare care se impută de obicei sistemului progresiv.

Altfel spus, singurul punct cu adevărat relevant în toată discuția despre impozitarea progresivă și cota unică este nivelul la care se dorește a fi impusă taxarea individului și a firmelor, și nu felul în care se va percepe global la nivel social acest impozit, deși impozitarea progresivă are avantajul populist de a simula că reduce din inegalitățile sociale. Însă din punct de vedere liberal, un sistem progresiv cu un prag superior sau egal celui actual, dar cu mai multe posibilități de a te încadra în pragurile inferioare prin ambiguități legislative ( așa „loopholes”) ar fi cu mult mai ofertant decât cota unică actuală. Totuși, după cum reiese din declarațiile liderilor celor două partide sau ale teoreticienilor din spatele filosofiilor bugetare, mare obiectiv al finanțelor publice îl reprezintă o colectare cât mai bună la buget, și nu o depresurizare fiscală, oarecum de dorit, cel puțin în multe industrii și zone sociale afectate de restricții și carantine parțiale

 

About Marius Giurgea

Check Also

Dezastrul zonei euro. Între stagnare și stagflație

Economia zonei euro este mai mult decât slabă. Este într-o contracție profundă, iar datele sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.