Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
De mai multe luni, principalele bănci centrale insistă că actuala creștere a inflației este ceva temporar și se va potoli odată ce marea trezire la viață a economiei mondiale își va mai tempera creșterea. Rezerva Federală, Banca Angliei și Banca Central Europeană au privit cum inflația depășește țintele anunțate în prognoze. Însă când apare o șansă de a lupta contra inflației printr-o mărire a dobândei de politică monetară, bancile o eludează, repetând în schimb că este ceva tranzitoriu – echivalentul monetar al lui „va fi bine”.
Însă acum când inflația a atins un maxim de 30 de ani în Statele Unite, ajungând la 6,2%, lucrurile încep să arate destul de periculos. Dar ar trebui să fim îngrijorați? Este aceasta doar o consecință a carantinelor, care abia încep să se vadă? După cum remarca analistul Ross Clark, inflația începe să se vadă în toate sectoarele economiei americane. Nu doar în industria ospitalității, care încă se trezește după 18 luni de hibernare. Nu doar în prețurile la energie, care cunosc o creștere de 30% an pe an. Mai puține zboruri înseamnă mai puțină competiție și prețuri mai mari. Vedem inflația în prețul la mâncare, case și mașini.
Banca Central Europeană nici măcar nu mai pretinde că va pune în curând lucrurile sub control. Propriile prognoze arată că inflația va atinge un maxim de 4,5% anul viitor (dar admite în ultimele săptămâni că s-ar putea să sară până la 5%), ceea ce ar fi mai mult decât dublul țintei de 2%. Între timp, pe măsură ce anul se apropie de final, o piață a muncii mai inelastică și problemele de aprovizionare se vor perpetua și în 2022.
În scenariul cel mai optimist, când efectele închiderii economiei globale și repornirii ei se vor disipa în anul care vine, „tranzitoriu” va ajunge să fie definit ca o perioadă de 18 luni, în care costul de trai a crescut semnificativ iar plățile de la guvern către angajații care au stat acasă s-au evaporat în prețurile mai mari la bunuri și servicii. Dar în scenariul cel mai probabil, definiția termenului „temporar” își va pierde orice înțeles, deoarece inflația continuă va continua să facă victime nu doar în rândul consumatorilor ci și asupra finanțelor statului.
Dacă băncile centrale vor mări dobânda de politică monetară – chiar la un nivel modest comparativ cu nivelurile istorice – va crea probleme pentru țările care au împrumutat masiv în speranța că actualele condiții de tipărire a banilor și cheltuire masivă nu se vor schimba. În Marea Britanie, de pildă, dacă va crește dobânda de politică monetară, chiar și cu 1%, este greu de imaginat unde va găsi guvernul peste 20 miliarde de lire sterline pentru a plăti dobânda la împrumuturile contractate.
Nu e atât de clar că guvernul britanic se poate baza pe creștere economică, în pofida unor previziuni favorabile. Cifrele pe septembrie arată relativ bine: economia a crescut cu 0,6%. Dar cifrele pe iulie și august au fost revizuite în jos la 0,2% în ambele luni – în timp ce creșterea pe trimestrul trei a fost de doar 1,3%. Nu doar că țara nu s-a întors la nivelul de dinainte de pandemie, dar statisticile arată că perioada de revenire rapidă nu există. Acum suntem într-un perioadă în care ne târâm în sus, ceea ce nu arată prea bine, având în vedere toate celelalte presiuni pe care trebuie să le susțină economia.
Traducere de la The Spectator.
