fbpx

România cumpără 12 elicoptere Black Hawk pentru misiuni de intervenție și salvare

Oficiali din România şi Polonia au semnat astăzi, la sediul MAI, un Acord prin care România va cumpăra 12 elicoptere medii-grele multifuncţionale Black Hawk pentru misiuni de salvare. Acestea vor intra în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

„Această poveste a început printr-o primă tentativă de licitaţie în anul 2018, dar nu s-a prezentat nimeni, repetată în 2019, tot nu s-a prezentat nimeni, după care am schimbat cu colegii de la IGSU modul de desfăşurare a licitaţiei, într-o negociere competitivă. S-au prezentat ofertanţi importanţi. Din păcate, primul a pierdut pentru că oferta era total neconformă, în sensul în care preţul era mult mai mare decât preţul maxim stabilit şi oferta era de 8 elicoptere în loc de 12. Al doilea a avut o ofertă care depăşea preţul maxim cu până la 10% şi astfel era considerată neconformă. Din fericire, a rămas al treilea ofertant cu elicoptere foarte performante, cu care s-a continuat negocierea şi astăzi vom semna acordul cadru. Vorbim de la Lockheed Martin, de fabrica din Polonia, unde vor fi fabricate elicopterele. Vorbim de elicoptere multirol, care pot desfăşura mai multe categorii de misiuni: căutare salvare, inclusiv maritimă; transport multiple victime în stare critică, fiecare elicopter având o capacitate de patru tărgi; misiuni de transport personal şi materiale, inclusiv cargo; stingerea incendiilor de pădure”, a declarat şeful DSU, Raed Arafat, potrivit Agerpres.

La ceremonia de semnare a acordului au participat ministrul de Interne, Lucian Bode, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, reprezentantul Ambasadei Poloniei şi oficiali ai companiilor PZL Mielec, Sikorsky şi Lockheed Martin.

„Aceste elicoptere medii-grele multifuncţionale, care pot deservi misiuni de salvare atât pe mare, cât şi pe uscat, reprezintă o resursă extrem de valoroasă pentru România (…). Acest proiect s-a materializat în urma unei competiţii deschise, în condiţii de totală transparenţă (…). Aceşti ultimi doi ani de pandemie ne-au făcut să conştientizăm importanţa vitală a unor domenii de activitate şi riscurile la care ne expunem, dacă nu pregătim din timp sistemele publice să facă faţă unor şocuri, şi mă refer în primul rând la sistemul medical, la cel de urgenţă şi cel al ordinii publice. Cred că am învăţat în acest an un şir de lecţii de responsabilitate şi solidaritate, din păcate multe dureroase pentru întreaga societate românească”, a afirmat ministrul Lucian Bode.

Primele șase elicoptere vor fi achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, proiect în care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență deține calitatea de Beneficiar, iar Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne calitatea de Partener, potrivit IGSU.
Aparatele de zbor de ultimă generație vor intra în dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI și vor putea fi utilizate pentru misiuni de salvare pe mare sau pe uscat, astfel că vor contribui în mod decisiv la creșterea eficienței misiunilor desfășurate. Acordul-cadru include o componentă de pregătire pentru piloți, personal tehnic și operatori, precum și înființarea unui centru de întreținere a aeronavelor în România, mai subliniază IGSU.
Elicopterele ce urmează a fi livrate sunt echipate cu sisteme specifice misiunilor de intervenție în situații de urgență pe mare și pe uscat: kit-uri medicale complete pentru 4 pacienți aflați în stare critică, troliu de salvare pentru ridicarea victimei din zone greu accesibile, coș/nacelă de salvare pentru 10 persoane, sistem de stingere a incendiilor (Bambi Bucket), sistem electrono-optic pentru captare imagini și transmiterea la sol în timp real, sistem de detecție balize de urgență, sisteme de coborâre rapidă (în rapel) a personalului de intervenție, sistem de identificare automată a navelor (

Aeronavele poloneze sunt fabricate de compania PZL Mielec, unde sunt construite pentru Europa elicopterele Black Hawk ale celor de la Sikorsky/Lockheed Martin. Elicopterele vor fi livrate României la sfârşitul anului 2023. Valoarea contractului este de aproape 270 de milioane de euro, fără TVA.

 

 

 

About Ioana Popa

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.