fbpx

Uniunea Europeană și Statele Unite au ajuns la un acord privind taxele vamale pe oţel şi aluminiu

Uniunea Europeană și SUA au ajuns sâmbătă la un acord pentru ridicarea tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, conflict care a afectat relaţiile comerciale dintre Washington şi Bruxelles de la impunerea acestor taxe vamale de către administraţia Trump, transmite Agerpres.

Anunţul a fost făcut în prima zi a summitului liderilor G20 de la Roma de Secretarul pentru comerţ al SUA, Gina Raimondo, aceasta declarând că acest acord istoric va „menţine anumite tarife dar va permite cantităţi limitate de importuri europene de oţel şi aluminiu să intre în Statele Unite fără taxe vamale”.

Acordul precizează că tot oţelul ce va fi importat din Europa în SUA va fi „fabricat în întregime în Europa”, a insistat administraţia americană. Momentan, nu s-a precizat volumul importurilor de oţel şi aluminiu care vor fi scutite de taxe vamale.

Măsurile suplimentare de retorsiune anunţate de UE, care urmau să intre în vigoare de la 1 decembrie la produse precum motocicletele Harley-Davidson sau whisky-ul Kentucky, nu vor mai fi aplicate.

„Ne aşteptăm ca această înţelegere să aibă un impact pozitiv asupra lanţului de aprovizionare şi să reducă creşterea costurilor”, a mai declarat secretarul pentru comerţ al SUA.

Înţelegerea se doreşte a fi cadrul unei viitoare negocieri pentru un acord între UE şi SUA cu privire la o mai bună luare în considerare a intensităţii carbonului în fabricarea acestor produse. „Aceasta înseamnă ca atât SUA cât şi UE să producă oţel şi aluminiu mai curate decât oţelul produs în China”, a spus Gina Raimondo.

Reamintim că administraţia Trump a impus în iunie 2018 tarife suplimentare de 25% la oţel şi 10% la aluminiu provenind din mai multe regiuni ale lumii, din Turcia şi China până la Canada, Mexic şi Uniunea Europeană, argumentând necesitatea de a proteja securitatea naţională. În mai puţin de trei săptămâni, europenii au răspuns taxând motocicletele, blugii, tutunul, porumbul, orezul sau sucul de portocale importate din SUA.

În luna iunie, când s-a anunţat soluţionarea disputei privind subvenţiile acordate Airbus şi Boeing, SUA şi UE au stabilit 1 decembrie drept termen limită pentru a conveni un acord privind oţelul, în caz contrar UE urmând să impună o creştere a tarifelor sale vamale.

About Raluca Vasiliu

Check Also

high angel photography of football stadium

Discuțiile împotriva spălării banilor se prăbușesc pe fondul divergențelor din fotbal

Legiuitorii au convenit asupra formei unei noi agenții de spălare a banilor, dar nu asupra …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.