Majoritatea celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au pronunţat joi în favoarea recunoaşterii rolului jucat de gazele naturale şi energia nucleară în lupta împotriva schimbărilor climatice, ceea ce ar urma să faciliteze finanţarea lor, au declarat mai multe surse diplomatice pentru AFP, transmite Agerpres.
De;i includerea gazelor naturale şi a centralelor nucleare pe lista investiţiilor „verzi” creează diviziuni în rândul statelor membre, la summitul şefilor de stat şi de guvern care a început joi la Bruxelles, „o mare majoritate a statelor membre” şi-a exprimat dorinţa de a include gazele şi energia nucleară pe lista investiţiilor durabile, a declarat un diplomat european pentru AFP. Alte două surse au confirmat şi ele existenţa unei „majorităţi” de stat e favorabile la această idee.
Explozia preţului gazelor naturale a creat un context favorabil energiei nucleare. Însă chiar şi aşa subiectul taxonomiei verzi nu ar urma să fie evocat în concluziile summitului european, în lipsa unui consens.
La mijlocul acestei luni, 10 state membre UE, inclusiv România, au cerut în mod public includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor „verzi”. Toate ţările semnatare subliniază că avansul preţurilor la energie a scos în evidenţă importanţa reducerii dependenţei de terţele ţări, în cel mai scurt timp posibil. Energia nucleară este o sursă de energie accesibilă şi independentă şi ar trebui să fie inclusă pe lista investiţiilor „verzi” până la finele acestui an.
Însă alte state membre, precum Germania, Austria şi Luxemburg, se opun ideii includerii energiei nucleare pe lista investiţiilor „verzi” , la fel ca şi mai multe ONG-uri care atrag atenţia asupra problemei depozitării pe termen foarte lung a deşeurilor radioactive.