fbpx

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU privind rachetele balistice lansate de Coreea de Nord

Consiliul de Securitate al ONU va organiza miercuri o reuniune de urgenţă cu uşile închise privind Coreea de Nord, care marţi a lansat o rachetă balistică de pe un submarin sporindu-şi astfel capacităţile militare, informează AFP din surse diplomatice de la New York, transmite Agerpres.

Sesiunea, care va avea loc miercuri după-amiază, este organizată la solicitarea Marii Britanii şi a Statelor Unite, la care ulterior s-a alăturat şi Franţa, informează AFP din surse diplomatice de la New York..

Coreea de Nord a anunţat miercuri testarea cu succes a unui „nou tip” de rachetă balistică lansată de un submarin cu o zi înainte. Acest cel mai recent test nord-coreean ar putea constitui un progres tehnologic considerabil într-un moment în care cele două Corei, din punct de vedere tehnic încă în război, par să fie angajate într-o cursă a înarmărilor, iar dialogul dintre Washington şi Phenian se află în impas.

Arma este dotată cu „multe tehnologii avansate de control şi ghidare”, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene KCNA, care mai afirmă că aceasta a fost lansată cu acelaşi submarin, 8.24 Yongung, folosit în primul său test cu rachete balistice strategice (SLBM) în urmă cu cinci ani.

About Raluca Vasiliu

Check Also

high angel photography of football stadium

Discuțiile împotriva spălării banilor se prăbușesc pe fondul divergențelor din fotbal

Legiuitorii au convenit asupra formei unei noi agenții de spălare a banilor, dar nu asupra …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.