fbpx
Sursa foto: news.un.org

Specialiștii avertizează asupra amplificării crizei umanitare din Afganistan

Criza umanitară din Afganistan se amplifică şi aceasta la o scară şi o rapiditate rare, a declarat miercuri Mary-Ellen McGroarty, şefa Programului Alimentar Mondial (PAM) pentru această ţară, solicitând comunităţii internaţionale să fie mai generoasă, relatează AFP.

”Este pentru prima dată când am văzut o criză ca aceasta care să se agraveze într-un un ritm şi la o scară atât de dramatice”, a declarat această specialistă de lungă durată pentru operaţiuni de ajutor umanitar, într-o videoconferinţă cu jurnalişti la ONU, în New York.

”Ne aşteptăm ca cifrele să crească, în special în ceea ce priveşte problema alimentaţiei şi malnutriţiei”, a menţionat Mary-Ellen McGroarty, făcând referire şi la o criză de lichidităţi în ţară care justifică, potrivit ei, faptul că comunitatea internaţională ar trebui să fie mai generoasă la apropierea unei ierni temute în Afganistan.

”Oamenii devin din ce în ce mai disperaţi şi cu bani din ce în ce mai puţini”, a avertizat ea.

Întrebată dacă talibanii pun obstacole în calea ajutorului umanitar, oficialul PAM a răspuns negativ.

”Nu prea avem obstacole”, iar ajutorul se bazează pe ”principii umanitare, imparţialitate, neutralitate, independenţă operaţională”, a argumentat aceasta. Talibanii ”ştiu că astfel se acordă ajutorul umanitar”, a adăugat ea.

Despre Raluca Vasiliu

Verificați și

high angel photography of football stadium

Discuțiile împotriva spălării banilor se prăbușesc pe fondul divergențelor din fotbal

Legiuitorii au convenit asupra formei unei noi agenții de spălare a banilor, dar nu asupra …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.